Învățătorul Gheorghe Lupan

Dascălul – făclie călăuzitoare

Există oameni dăruiţi de Dumnezeu, pentru a dărui.

Aceşti oameni trec prin viaţă lăsând amprente puternice, de sacrificiu, de jertfă, de dragoste, pentru a face bine celor din jur. Se dăruiesc cu toată fiinţa lor, în slujba oamenilor, ajută, îndrumă, formează personalităţi puternice.

Un astfel de om a fost şi învaţătorul Gheorghe Lupan, care, din fiu destoinic şi vrednic al satului Groşi, devine pe parcursul vieţii “Tatăl fiilor acestui sat”.

Se naşte pe data de 23 decembrie 1912, într-o familie numeroasă cu nouă copii: şase băieți şi trei fete. Este cel de-al treilea născut în familie. Venirea pe lume a pruncului Gheorghe în ajunul Crăciunului, poate nu e întâmplătoare. Se naşte pentru a deveni lumină şi stea călăuzitoare pentru semenii săi.

De mic este atras de carte, de cunoaştere, de artă. Urmează cursurile şcolii primare din satul natal, evidenţiindu-se ca un şcolar inteligent, ager, abordând cu succes toate materiile predate în şcoală. Este remarcat de profesorii lui şi aceştia îi sfătuiesc pe Dumitru şi Ludovica, părinţii lui Gheorghe, să-l lase pe acesta mai departe să înveţe şi mai multă carte. Aşa se face că acesta urmează cursurile Şcolii Normale de învăţători din Carei, apoi din Sighet, pe care le absolvă cu brio în anul 1934.

Este numit învăţător în satul Buteasa din judeţ, predând la clasele I - IV – simultan. A fost un început rodnic, cu multă trudă, dar cu roade pe măsură. Din Buteasa ajunge învăţător în satul Firiza, apropiindu-se încet de locurile natale. Este apreciat şi iubit de copii şi oameni. Aici o cunoaşte pe soţia sa, Domnica şi împreună cu aceasta se reîntoarce în satul lui drag, devenind învăţator la Şcoala din sat. Se nasc cele două fete, Rodica şi Doina, care, urmându-l pe tatăl lor, îmbrăţişeaza fiecare cariera didactică.

Tinerii artiști din Groși

Afis pentru specatcolul sustinut in sura lui Ionasu Mitru Anii, 18.12.1934

Corul din Groși, 12 mai 1941

Pensionarea Prof. Rohian Maria, 1990

Sub îndrumarea lui și a altor dascăli eminenți precum Gavril Florian, Mihail Călugăru, au învățat mulți dintre cei de care suntem mândri, absolvenți de excepție, cum ar fi: Maestrul Dumitru Fărcaș - fiu al satului, Dumitru Dobrican, Ioan Berci, Dan Gâdea (taragotiști), Vasile Zoicaș - prof. univ., Vasile Marian – Filarmonica din Viena, Ștefan Herțeg – fost director al Liceului de Artă Baia Mare, Vasile Pop – Filarmonica Satu Mare, Dorel Rohian – dirijorul Ansamblului Mărțișorul din Cluj Napoca, Ancuța Herțeg etc. (domeniul artistic), doctori în științe: Vasile Costin Târgovișteanul, Simion Boltea, Vasile Marian, Boltea Florin Daniel, Călin Herțeg, directorul școlii prof. Gheorghe Zoicaș cu 30 de ani de activitate în școală, poeți, pictori și mulți alții.

După 40 de ani de activitate, Domnul Învățător, se pensionează, dar revine permanent în mijlocul oamenilor din sat, participând la toate acţiunile organizate în şcoala şi în viaţa satului. Se stinge la 1 februarie 1994 în vârstă de 82 de ani, dar trăieşte viu şi acum în amintrea celor care l-au iubit şi l-au reţuit.

Întâlnire cu fiii satului

Domnu` învățător

Mic de statură, își purta trupul în pași mărunți și iuți. Cu ochii ca argintul viu, nu-i scăpa nimic privirii

„-Ia hârtia de jos. Copii nu faceți murdărie că vă îmbolnăviți.

-Suflați-vă năsucul în batistuță ori în colțul cămășuței.”

Orele de Ansamblu coral, erau adevărate lecții de morală:

„-Copii să-i ascultați pe părinți, că vă cresc cu multă zoală.

-Să învățați, fără carte nu se va putea nici la coada vacii.”

Apoi cu cântecele frumoase: A ruginit frunza din vii, Vine, vine primăvara, Măi stejar frumos și verde, în acompaniamentul propriu de vioară, totul era odihnitor și firesc și ne plăcea.

Avea figura unui ascet, cu ochii mari, sinceri, cu părul ordonat pe spate, mereu la cravată, cucerea totul în jur.

Cunoștea satul ca nimeni altul, trăgându-se dintr-o familie bună de harnici gospodari.

Purta în el un fel de frică, de reținere în ai judeca pe oameni. Nu se angaja în discuții contradictorii, poate și pentru că a trăit și muncit într-o perioadă tulbure a satului: s-au impus cotele, a venit colectivizarea, un frate de-a domniei sale a fost ucis cu o lovitură de cuțit, în vârful Dâmbului Rujilor (Groșului) (iar în Joseni a fost împușcat Badea Ifrem)

Pentru toți avea o vorbă bună:

„-Trebuie să trăim în iubire și respect,

-Pe omul rău, să-l ocolești, să mergi pe altă cărare”

Credea cu adevărat în Dumnezeu. Spunea că Dumnezeu e atât de puternic „că nici nu poți vorbi”.

Cunoștea Proverbele, Psalmii Bibliei, despre care vorbea cu admirație și reținere timidă.

Puterea exemplului personal, prin purtare, ținută și vorbă, au făcut din domnia sa un mentor pentru Groșeni, pentru noi toți.

Acesta a fost Domnu Lupan, învățătorul și mentorul nostru, al tuturor.

La ceas de aducere aminte, un gând pios și recunoștință pentru binele lui dat nouă.

Stefan Herteg

Din anul 2012, școala noastră poartă numele învățătorului Gheorghe Lupan, onorând astfel toți dascălii satului.

Exelenței sale, DASCĂLUL

Excelența Sa nu are cont în bancă. Nu are vilă cu douăzeci de camere. Nu are afaceri prospere prin tară. Excelența Sa are un suflet cât galaxia. Are riduri si fire albe de la generațiile care sunt și de la cele care au fost. Excelența Sa își mobilează viața cu extemporale, teze, concursuri. Rareori se gândește la ultimul strigăt al modei… Desele-i preocupări sunt legate de programe, perfecționări, examene. De cele mai multe ori șlefuiește nestematele altora. Pentru ele vinde pe bani mărunți secundele fiilor lui.

Excelența Sa trudește viața-ntreagă la secera ascutită a lunii, semănând pulberi de aur peste semințele ce stau să- ncolțească. Uneori, ochelarii i se acoperă de roua amară, dacă un fost elev, ajuns senator, îl uită în anticameră ca pe un obiect decorativ. Alteori zâmbet de rodie îi inundă obrajii, când un necunoscut, pe stradă, își scoate pălăria în fața lui: „Bună ziua, Domnule profesor, eu sunt…”

Excelența Sa nu-și numara anii după buletin, ci după vârsta – mereu aceeași, care înflorește în bancă. Constată cu surprindere – într-o zi că trebuie să iasă la pensie și nu înțelege de ce inima lui, cu doua preinfarcte, bate ca la optsprezece ani. Excelența Sa, ca un pui de căprioară în bătaia puștii, nu știe că se aseamănă cu sfinții. Ei au dăruit. El se dăruiește. Cel de Sus i-a hărăzit loc înalt în izvorul Luminii, loc plin de verdeață, din care Măria Sa, Dascălul, să poată priveghea și de dincolo pruncii sufletului său.

Page updated

Report abuse